DESPRE ION BARBU ...

„Ion Barbu e unul dintre acele mari spirite, pentru care atât știința, cât și literatura au însemnat întotdeauna deschideri spre absolut, cãi de asumare a unei realitãți de dincolo de ele. Demersul de a-i aprofunda opera are, în primul rând, sensul unei încercãri de a înțelege, prin intermediul experienței lui, modul în care spiritul uman, cãutând vecinãtatea absolutului, își sublimeazã forma de manifestare și de expresie.”

Constantin Ciopraga

VIATA

Matematician și poet, Ion Barbu s-a nãscut la Câmpulung-Muscel. Fiul unic al magistratului Constantin Barbilian și al Smarandei. Studiile elementare și gimnaziale le-a făcut în orãșelul natal, Dãrmãnești-Roman, Pitești. Liceul la București, unde este remarcat de prof. Gh. Țițeica, la un concurs al Gazetei matematice. Din 1914 - student la matematici. Dupã licențã (1921) i se acordã o bursa în Germania. Doctoratul în 1929 cu teza «Reprezentarea canonicã a adunãrii funcțiilor ipereliptice». Apoi se afirmã ca matematician și devine profesor titular la Universitatea din București (din 1942). Stralucitã vocație matematicã se materializeazã în 80 de studii, apreciate în țarã și strãinãtate. Cu numele sãu adevarat sunt consacrate așa-zisele "spații Barbiliane" în geometrie.
Dan Barbilian de pe actul de naștere și din universul matematic este aceeași persoanã cu Ion Barbu, pseudonimul sãu literar, înscris la loc de cinste în istoria literaturii române.
Ca poet, debuteazã în Literatorul (1918). Colaboreazã la Sburãtorul și E. Lovinescu îl semnaleazã cititorilor ca un "poet nou". Preocupat mai mult de matematici, ne-a lãsat puține opere literare: "Dupã melci" (1921), "Joc secund" (1930), iar dupã moarte au apãrut "Ochean" (1966), "Pagini de prozã" (1968).
Pleacã în lumea de dincolo, la 11 august 1961, rãpus de o crizã hepaticã. A doua zi, salcia din fata casei (strada C. Davilla 8), cântatã de poet ca un copac sfânt, se prabușește la o furtunã. Acolo, la rãdãcina salciei, își îngropase câinii credincioși…

OPERA SI ACTIVITATEA

Fenomenul artistic barbian s-a născut în punctul de interferență al Poeziei cu Matematica, de aceea poezia lui este cu mult deosebită de cea a lui Arghezi și Blaga, întrucât gradul ei de dificultate e mai mare. Mai exact spus, înțelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie să fie poezia e mai aproape de concepția unor poeți moderni și singulari ca Stephane Mallarmé sau Paul Valéry, decât de concepţia mai generală, impusă de romantism. Apoi nu trebuie uitat că poetul a fost debutat de un matematician și că modul lui de a gândi în spiritul abstract al matematicii s-a impus și în planul reprezentărilor poetice.
Ion Barbu însuși afirma: "Ca și în geometrie, înțeleg prin poezie o anumitã simbolicã pentru reprezentarea formelor posibile de existențã… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, asa cã, rãmânând poet, n-am pãrãsit niciodatã domeniul divin al geometriei."
Într-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creația lui Ion Barbu era împãrțitã de acesta în patru etape: parnasianã, antonpanescã, expresionistã și saradistã. În studiul din 1935, introducere în poezia lui Ion Barbu, Tudor Vianu reducea aceastã clasificare la doar trei etape: parnasianã, baladic - orientalã și ermeticã. Aceasta din urmã împãrțire a devenit clasicã.